28 decembrie -Nu spun ca renunt...la ce sa renunt? nu am la ce...intelegi?doar ca nu mai visez e atat de greu...nush de ce nu pot sa te dau la o parte si sa imi continui viata...e atat de greu...nu te mai inteleg si nu ma mai inteleg nici pe mine...renunt la visele ca intr-o zi am sa te strang in brate ca am sa iti simt buzele ca vei fi al meu...esti ''peste''.simt cum aluneci usor...cand esti aici cand pleci cand te intorci cand ma chemi...pff...nu stiu ce vrei sin u mai inteleg ce vreau...adica...e timpul sa renunt la joc caci am prins drag de jucator...caci asta a fost mai mult un joc nimic serios pana cand a devenit o obsesie si eu am sfarsit iubind jucatorul.am facut o greseala enorma...''m-am indragostit de jucarie'' avea dreptate cine mi-a spus asta...si acum`nu mai stiu cum sa mai ies din situatia asta...am incercat toate solutiile...am incercat totul`nimic nu merge...nu pot.tu de ce nu ma intelegi?de ce nu simti ce simt si eu?nopti nedormite.priveam poza ta.am decazut.nici nu inteleg cum am ajuns sa ma umilesc in halul asta pentru un baiat...degeaba ma tot mint ca tii la mine ca sunt speciala pentru tine.nu e adevarat.eu is fraiera la care nu pana demult iti spuneai necazurile care te sfatuia.eram fata de seara.eram cea care se multumea cu “resturile”...nu. cand am ajuns asa? incerc sa inteleg...dar nu pot.m-am saturat sa ma gandesc numai la tine sa vorbesc numai de tine.sunt si eu un om.nu omul isi allege destinul, ci destinul pe om… si cateodata e prea tarziu cand iti dai seama care e calea pe care trebuie sa o urmezi.sper sa ma intelegi.sper ca macar tu sa iei decizii …bune de data asta.

3 decembrie...mi-am promis de atat de multe ori ca am sa renunt la tine incat ti-am creat o identitate malefica in mintea mea pe care nu ai cum sa o recunosti in oglinda. si daca ea traieste doar in ochii mei de ce oamenii la care tin mai mult te vad la fel? ei nu stiu nimic.cred ca te-ai saturat de toate procesele mele de constiinta, in final sunt sigura ca nu vei mai vrea sa ai nimic de-a face cu mine, ma chinui singur pentru ceva ce simt si ma chinui sa inteleg numai eu... doar eu... ha... nu-i nimic, tot singur si cu mine am sa raman, si amintirea ta va dispare candva, poate... pe naiba. iarasi ma mint singura, ma cert singura... ma rupi in doua, ma rup singura in parti mici ca vina ta e mai mica decat o fac sa para. ... zilele astea mi-am dat seama ca si alte fete sunt indragostite si eu... inca sunt legata de tine. n-am sa renunt la tine daca nici tu nu renunti... dar daca ma uiti am sa merg mai departe, fara tine... cumva... probabil si fara tine, tot singura.




7 decembrie...vorbesc frumos cu tine cand mi-e dor... si urat cand nu-mi raspunzi si ma simt ca o idioata de multe ori. ma simt ca un copil rasfatat caruia i-a fost furata jucaria... dar imi imaginez totusi ca tu vezi dincolo de fata asta a mea lipsita de subtilitate si superficiala. ar trebui sa intelegi pana acum ca e vorba de mai mult decat pot eu concepe, cu atat mai putin cuprinde in cuvinte. sunt sigura ca tu crezi ca exagerez cand fac afirmatii pompoase de genul asta... dar zambeai dulce odata cand iti scriam de la tastatura in toiul noptii tremurand de frig pe scaunul meu .. cand iti scriam ca noi doi suntem facuti unul pentru celalalt si ca noi doi avem multe in comun si ne intelegem foarte bine... stiu ca zambeai, pentru ca... pur si simplu te simteam... stupid, nu?si mai tarziu cand te strangeam in brate pe o banca rece in parcul ala pustiu ... noaptea la 3 ; ma gandeam ca nimic nu e corect pe lumea asta decat atunci cand sunt cu tine; si nimic nu-i mai firesc decat privirea ta zambitoare si degetele tale in palma mea... sau trupul tau langa al meu......cu toate ca ma trimiteai la locul meu cuminte "Henike..., nu e bine!". te credeam, mereu mi-am spus ca tu esti cel care trebuie sa iei decizia... mda. "decizia"! adica nu am vrut sa te las sa te multumesti... pentru ca am vrut totdeauna mai mult pentru tine decat sa fii multumit, am vrut sa fii fericit. am vrut sa te fac fericit... te-am vrut sa fii al meu si nu pot sa te las sa renunti la noi. am vrut de multe ori sa te provoc, sa ne certam, sa nu mai vorbim... atunci cand am crezut ca iti fac mai mult rau decat bine. au fost multe momente in care mi s-a parut ca ti-ar fi mai bine daca nu ne-am fi cunoscut niciodata, dar nu m-a lasat cineva dinauntru sa duc ideile astea la capat... o parte din mine stie mai mult decat ratiunea mea defecta...



26 decembrie...ma gandesc uneori ca nu ti-e greu, ti-e imposibil sa renunti la ideea ca poate nu voi mai fi langa tine si poate nu voi mai fi atunci cand in noptile reci ti-ar placea ca cineva sa paseasca cu tine spre casa... ne leaga atat de multe lucruri,dar simt ca te leaga alte lucruri cu personae nesemnificative care poate tu..acum nu-ti dai seama…nu mai sunt langa tine ; dar acele personae iti pot ruina mai tarziu viata…dar totusi ai mai multe lucruri in comun decat cu mine... sper doar ca nu mai frumoase sau nu la fel de calde si colorate precum le-am simtit eu. ma gandesc ca nu am cum sa te conving ca sunt mai buna decat acele personae.ma doare cand realizez ca ne vedem atat de rar... si vorbim tot mai rar inca. si nu cred ca trebuia sa te conving, conteaza mai mult ce simti tu si nu trebuie sa fie neaparat logic. "dovedeste-mi ca esti mai buna decat ei!"... nu vreau asta... am vrut nu sa te cuceresc, am vrut sa ma cunosti cum sunt eu... nu am vrut niciodata sa te rup abuziv de acele “personae importante”, am vrut sa-ti gasesti singur drumul spre mine... candva, poate.si cand ti-am spus sa-i parasesti ma gandeam cel mai putin la noi doi, si mai putin la mine... dragostea care o cunosc pentru tine se vede mai ales cand spun cuvinte care ma dor, dar care stiu ca trebuie sa le auzi. se vede si in fiecare privire fugara, ar trebui sa o simti cu fiecare atingere cand treci pe langa mine doar ca sa fiu atenta…ca sa te observ.eu stiu ca traiesiti, sin u am nevoie sa te faci remarcat daca treci pe langa, deoarece pentru mine existi prea “mult”… pentru ca te iubesc mult, si sunt prea putine lucruri, intamplari sau personaje in universul asta care pot schimba asta... indiferent de ce spun eu uneori.

30 decembrie 2008- Caut cuvinte pentru ceea ce simt..imi ia mult timp sa le gasesc si foarte putin sa constat ca nu sunt cele pe care le cautam...Cuvinte-furie, cuvinte-regret, cuvinte-dor, cuvinte-lacrimi, cuvinte-teama, cuvinte-speranta, cuvinte-nevoia-de-a-crede, cuvinte-amintiri...Caut cuvinte pentru fiecare parte din mine, cuvinte pentru ce a mai ramas din mine, cuvinte pentru ce a fost, privit prin prisma a ceea ce este acum...Caut cuvinte pentru viata mea...trebuie sa vi le dau voua, indiferent cine sunteti...indiferent ce credeti..indiferent daca le vreti sau nu...Trebuie sa le dau, alaturi de iluzia ca, in acelasi timp, dau si durerea ce se ascunde dincolo de ele..E doar o iluzie...
indiferenta...doare...mai mult ca orice.si asa esti tu defapt.te intreb de ce te comporti ciudat de fata cu altii, iti explic ca esti prea dulce in realitate.in care realitate totusi?daca esti defapt un fals oare de fata cu prietenii tai sau latura care imi vorbeste si ai caror cuvinte simt ca mi-ar putea alina orice suferinta in doar cateva secunde.asa esti tu oare?sau asta o fi latura ta care o cam ascunzi de fata cu altii?doare adevaru.daca o putem numi adevar. cum stau aici si analizez fiecare lucru in parte ma innebuneste faptul ca doar acum observ ce ai putut face din mine.adica m-ai facut sa te iubesc si si dupa ce am aflat sau cel putin am avut idee despre cum e latura ta,sa continui sa tin la tine si .. sa te iubesc cum cred ca nimeni nu te-a iubit niciodata.stau si ma gandesc cum zambetul tau ma face sa zbor si as pune pariu pe orice ca un sarut in momentele "potrivite"m'ar fi facut in mod sigur sa mor in bratele tale.o soapta mi-ar fi dat fiori si m-ai fi readus la viata.m-as fi trezit iar privirea ta calda m-ar fi facut sa cred ca in acel moment traiesti doar pentru mine si eu la fel.dar cred ca e timpul sa imi dau seama ca visele astea chiar nu mi se potrivesc.ma trezesc noaptea si simt-durere,viata,adevar.dar mai presus de orice, liniste.o liniste apasatoare.una sinistra.

Nu stiu nici acum

Pamantul e acoperit de cioburi...
De ce?

S-au rupt portile cerului,au cazut ingeri si s-au spart in mii de bucati.

De ce?

Pentru ca distanta de la cer la pamant e prea mare chiar si pentru ingeri...

De ce?

Pentru ca nimic nu e destul de aproape.

De ce?

Ca sa speri mereu... Ca sa nu fii multumit niciodata.

De ce?

Pentru ca realitatea nu e niciodata la fel de frumoasa ca visele pe care ti le-ai facut...

De ce?

Pentru ca lumea nu e "imperfecta" asa cum multi poate isi inchipuiesc, ci rea pur si simplu...

De ce?

N-ai intelege!

De ce?

Pentru ca cei buni nu inteleg raul...lumea a devenit rea din cauza celor rai.A fost de ajuns o singura samanta de rautate ca ea sa se intinda pe tot pamantul...

De ce?

Pentru ca rautatea e ca o "buruiana",creste peste tot,fara sa aiba nevoie de ajutor si nu moare niciodata.

De ce?

Pentru ca numai in povesti binele invinge raul...

De ce?

Pentru ca imaginatia e singurul loc in in care oamenii buni inving raul...oamenii buni nu inceteaza niciodata sa viseze.

De ce?

Pentru ca altfel ar muri...

De ce?

Costiinta victoriei finale a raului ucide.

De ce?De ce?Da...DE CE?Nu stiu,nu stiu nimic...ma invart printre ganduri, amestec caut cu disperare ceva.Dar nu stiu ce gasesc ...sau pur si simplu mi-e teama de ce voi gasi si mai bine nu ma scufund in ganduri,gasesc totul,dar - e nimic.Ma nasc si mor in fiecare clipa.Vreau totul.Dar nu stiu exact ce.Nici macar nu mai inteleg de ce vreau.
Stau pe loc dar simt ca alunec in gol.O parte din sufletul meu trebuie sa se nasca....
O parte...o particica destul de mica insa totusi semnificativa a murit deja.Sunt satula de tot.E prea mult si de multe ori simt ca nu mai fac fata,dar dupa un timp simt ca nimic nu-mi ajunge,nu-mi ajung eu mie.
La un moment dat unui "de ce?" i se raspunde "nu stiu"
Tu cum esti?
Eu?
Da.Te afli printre oamenii buni sau rai?
Eu....eu incerc sa ajung printre cei rai....
De ce?

Ca sa nu mai doara...

Ce?

Nimic.Totul.

Nu mai am chef de nimic

Azi mi-am inchis hi5-ul.(Probabil stii deja..doar de acolo ai ajuns aici sau de la sts`ul meu.)
Am inceput ca pl anul.Nu mai am chef de absolut nimic.M-am saturat sa inteleg si sa incerc sa ajut alti oameni.Nimanui nu-i pasa de ce simt eu.
Toata lumea crede ca sunt fata "smechera" care stie numai sa injure.NU!Doar o masca, mai rau e cand si prietenii ma intreaba "Da` ce-i cu tine,
de ce nu ne mai zici o gluma?/De ce nu razi si injuri ca intotdeauna?" Am crezut ca macar in fata prietenilor nu voi mai fi nevoita sa ma prefac,
pentru ca ei fac parte din acei putini oameni pe care ii las aproape de mine, si nu ma mai simt nevoita sa fiu altcineva, pentru ca stiu ca imi vor doar
binele. Simt ca ma distrug singura.
Eu eram intotdeauna o fire zambareata si echilibrata.Dar momentan nici incredere in mine nu mai am.Degeaba mai zambesc si daca simt altceva,
oricum raspunsul celor din jurul meu nu este un alt zambet.Tot ce vad eu e ca si cei din jurul meu sufera, si ma simt iarasi prost cand vad ca nu sunt in stare sa ii fac nimic...
Sunt deprimata.Simt ca as avea nevoie de ajutor dar...Nu imi ies calculele si ma preocupa prea mult anumite lucruri si probabil de asta nu ma mai pot gandi la altceva..sau pur si simplu sa incerc sa gandesc.M-am gandit ca o fi ceva in aer..nu eu sunt nici prima nici ultima care are starea asta. De multe ori simt de parca as fi legata la mana.As face ceva ca sa nu mai am starea asta de cacat.Nu vreau sa vorbesc cu nimeni, nu vreau sa vad pe nimeni, nu vreau sa aud pe nimeni. Nu mai am chef de soare, nu mai am chef de caldura, nu imi mai pasa nici ca a nins ieri, nu am chef de muzica, nu am chef de film, nu am chef de ras, nu am chef de plans. Vreau sa-mi inchid telefonul, sa ma imbrac, sa ies pe usa si sa plec undeva unde sa nu ma gaseasca nimeni.Dar nu pot face asta.Nu sunt destul de puternica si nici destul de mare ca sa imi permit sa fac asa ceva.Oricum si daca as fugi nu as rezolva nimic...nu sunt genul care fugi de probleme.As fugi mai degraba de mine.
Sunt plictisita si din nou nu mai am chef de nimic,nici de prieteni,nici de mine,nici de viata ... iarasi totul imi iese pe dos.Mereu ma cert cu cei pe care ii iubesc cel mai mult .Am ajuns la concluzia ca nimeni nu va putea sa ma inteleaga si sa ma accepte asa cum sunt.Stiu, am in fata numai o viata de trait ... mereu imi zic sa ma distrez acum cat mai pot si sa nu mai pun totul la suflet insa nu mai pot.Nu mai sunt la fel de puternica si asta ma seaca.De un timp am inceput sa ma dau batuta , sa nu mai am chef sa ies invingatoare ... probabil din cauza ca m-am saturat sa tot lupt in zadar ... mereu,mereu trebuie sa lupt si sa pierd tot ce am mai drag si sincer, nu mai am chef.Iar ma simt vinovata si nu stiu de ce. Credeam ca totul se va schimba intr-o buna zi , insa e din ce in ce mai negru totul. Deja nu mai pot sa ma ridic din pat , as vrea sa raman acolo pentru totdeauna. E ciudat cum viata te poate schimba atat de mult. Pana acum cateva zile eram persoana care niciodata nu era cuminte si care sarea in ajutorul tuturor dar acum - nici eu nu ma mai recunosc. Sunt total diferita , as vrea ca timpul sa stea cateodata in loc , sa nu mai existe suferinta si toata lumea sa fie mai buna , insa incerc sa ma impac cu ideea ca desi toate chestiile , toate ideile astea sunt bune si frumoase - nu prea se pot realiza. Mereu trebuie sa stii sa te adaptezi oricarei situatii si sa stii sa faci in asa fel incat sa iesi invingatoare .Eu m-am saturat sa tot lupt si ma dau batuta .Acum e randul altcuiva sa treaca prin tot ce trec eu.Desi nu prea cred ca totul se va termina aici.Sunt mai mult decat sigura ca viata imi pregateste altceva mai rau.
Pe mess nu prea voi mai intra.Pana la urma pentru ce?Are nevoie cineva de mine?Nu.Sa intru ca sa ma cert cu cineva drag din cauza ca am gura mare si intotdeauna parere diferita?Nu.Pai uite..macar am reusit sa imi raspund la 2 intrebari.